Spre magazin

Mască de păr cu ulei de cocos: beneficii și rețete naturale

23.08.2019 10:57 / Autor: Zenobia

Masti-de-par

Draga mea, îți dorești ca părul tău să fie sănătos, strălucitor și plin de viață? O mască de păr cu ulei de cocos te poate ajuta.

Azi vom povesti despre cele mai bune măști cu ulei de cocos, care vor ajuta cauzei tale. Față de celelalte tipuri de ulei care rămân doar la suprafață, cel de cocos intră în firul de păr până la rădăcini, rezolvând problema de la sursă.

Poate te întrebi dacă ulei de cocos mai iese din păr, dacă nu îl va lăsa foarte uns și îmbâcsit? 

Ei bine, aici este magia!

Uleiul de cocos se clătește foarte bine, lăsând în urmă un păr mătăsos și sănătos.

Înainte de a începe să povestim despre beneficiile uleiului de cocos aș vrea să menționez ca aceste măști de păr sunt benefice unui păr fragil, uscat și tern, cu tendințe de cădere. Acizii grași din compoziția uleiului de cocos ajută la prevenirea căderii părului, oferindu-i o putere mai mare și un grad mai ridicat de anti-rupere. 

Dar, atenție!

Aceste măști nu sunt tocmai potrivite celor dintre voi care au un păr gras, dar asta nu înseamnă că nu le poți folosi dacă vrei. Ce te sfătuiesc este ca atunci când vei curăța masca din păr șamponează-te de două ori ca să elimini orice urmă de ulei în plus.

Beneficii

ulei de cocos

  • Stimulează creșterea părului- acizii din componența uleiului de cocos sunt foarte nutritivi iar proteinele ajută la prevenirea căderii părului.
  • Îmbunătățește părul deteriorat- ajuta și la regenerarea vârfurilor de păr despicate dar și la îmbunătățirea calității părului, prevenind ruperea firelor din cauza perierii.
  • Ajută la descâlcirea mai ușoară a părului- trebuie să folosești uleiul de cocos pe părul umed.
  • Elimină mătreața- prin proprietățile antimicrobiene și antibacteriene, uleiul de cocos previne uscarea scalpului și elimină mătreața.
  • Hidratează părul lăsându-l moale și puternic.
  • Oferă strălucirea naturală a părului, atât în cazul unui păr vopsit lipsit de proteine, cât și în cazul unui păr natural.

 

Câteva idei excelente de măști de păr cu ulei de cocos

Înainte de a începe minunata noastră călătorie în lumea măștilor de păr făcute acasă, vreau să îți amintesc faptul că orice mască de păr sau față nu dă rezultate imediate. Ai nevoie de puțină răbdare, iar rezultatele se vor vedea după prima lună. 

Vreau să mai punctez ceva foarte important: trebuie să folosești ulei de cocos solid (cel care se întărește la temperaturi mai scăzute) fiindcă uleiul de cocos lichid (cel care rămâne lichid și la temperaturi scăzute sau în frigider) nu mai conține acel acid gras sub numele de Acid Lauric care este foarte important pentru părul tău.

Aceste măști sunt foarte ușor de preparat, îți vor lua doar 5 minute, iar mai apoi părul tău îți va mulțumi, sunt convinsă de asta!

Mască de păr cu ulei de cocos și ulei de ricin

cocos-si-ulei-de-ricin

Această mască de păr cu ulei de cocos este perfectă pentru o hidratare intensă a părului.

Ingrediente:

  • 3 linguri de ulei de cocos
  • 2 lingurițe de miere
  • O linguriță de ulei de ricin
  • O fiolă de vitamina A

Cum se prepară?

  • Poți folosi această mască de două ori pe săptămână.
  • Dacă uleiul de cocos este solid, trebuie să îl bagi în cuptorul cu microunde pentru a se topi.
  • Amesteci toate ingredientele iar apoi pui uleiul pe toată lungimea firului de păr și pe scalp.
  • Îți acoperi capul cu ceva (bonetă sau prosop) și stai așa vreo 2-3 ore.
  • Pentru a elimina uleiul din păr trebuie să îl speli ca de obicei, cu șampon și balsam. După cum am mai spus, uleiul de cocos se scoate foarte ușor din păr.

Mască de păr cu ulei de cocos și miere

ulei-de-cocos-si-miere

Această mască cu ulei de cocos este foarte bună pentru un păr deteriorat. Repară și hidratează intens părul. Poți folosi și o banană care este bogată în potasiu. Potasiul ajută părul în a deveni mai puternic și hrănit. Iar mierea este un antibacterian eficient care te scapă de mătreață și impurități, fiind bogată în vitamina B, fier și zinc. 

Ingrediente: 

  • O lingură ulei de cocos
  • 2 linguri miere
  • O banană- opțional

Cum se prepară?

  • Amestecă uleiul de cocos și mierea și apoi topește-le puțin la bain-marine.
  • Dacă folosești și banana, caută una foarte coaptă să îți fie mai ușor atunci când o pisezi. Va trebui apoi să o pui și în blender ca să aibă o consistență cât mai moale, pentru a o spăla mai ușor din păr.
  • Aplică compoziția pe părul umed cu ajutorul unei pensule de vopsit.
  • Strânge părul și lasă masca să acționeze între 40 de minute și 2 ore. Cu cât o lași mai mult cu atât va acționa mai tare asupra părului tău.
  • Spală apoi părul într-un mod obișnuit cu șampon și balsam.
  • Folosește această mască o dată pe săptămână pentru un volum cât mai mare.

Mască de păr cu ulei de cocos și avocado

masca-cu-ulei-de-cocos-si-avocado

Această mască de păr cu ulei de cocos ajută foarte tare la creșterea părului iar uleiurile din cele două ingrediente oferă o hidratare intensă.

Ingrediente:

  • 2 linguri de ulei de cocos
  • Jumătate dintr-un avocado sau o lingură de ulei de avocado

Cum se prepară?

  • Trebuie să topești uleiul de cocos la bain-marine timp de 10-15 minute.
  • Trebuie să pisezi jumătatea de avocado până când devine o pastă.
  • Este mult mai ușor dacă folosești uleiul de avocado atunci când vei amesteca ingredientele.
  • Amestecă cele două ingrediente apoi aplică-l pe toată lungimea părului uscat dar și pe scalp.
  • Lasă masca să acționeze timp de 60 de minute.
  • Clătește părul cu șampon și balsam.
  • Această mască trebuie să o aplici o dată pe săptămână.

Mască de păr cu ulei de cocos și ou

masca-cu-ulei-de-ricin-si-ulei-de-cocosDacă părul tău este tern, uscat și fără viață această mască este perfectă pentru tine. Proteinele existente în ou oferă o strălucire mai puternică părului și un volum minunat iar uleiul de cocos va hidrata intens părul. 

Ingrediente:

  • 2 linguri de ulei de cocos
  • Un ou
  • Jumătate de avocado (opțional)

Cum se prepară?

  • Topește uleiul de cocos fie în microunde, fie la bain-marine.
  • Bate oul pentru ca gălbenușul și albușul să se amestece.
  • Poți folosi și o jumătate de avocado pisat pentru a oferi părului putere anti-rupere.
  • Amestecă cele două ingrediente.
  • Aplică masca pe părul uscat cu ajutorul unei pensule de vopsit și las-o să acționeze timp de 30 de minute.
  • După aplicare poți masa scalpul ușor timp de 2 minute pentru a ajuta masca să acționeze mai repede.
  • Curăță masca cu ajutorul șamponului și balsamului.
  • Această mască o poți aplica o dată sau de două ori pe săptămână.

Mască de păr cu ulei de cocos și lămâie

masca-cu-lamaie-si-ulei-de-cocosAceastă mască cu ulei de cocos este perfectă pentru tratarea mătreții. Vitamina C din lămâie hrănește scalpul și ajută la eliminarea eficientă a mătreții, fiind un bun antibacterian. Un alt beneficiu mare al acestei măști de păr cu ulei de cocos este faptul că elimină excesul de sebum format pe scalp și impuritățile care îți pot bloca foliculii.

Ingrediente:

  • O lingură de ulei de cocos
  • O jumătate de lămâie

Cum se prepară?

  • Stoarce zeama de la o jumătate de lămâie.
  • Topește uleiul de cocos la microunde și lasă-l să se răcească un pic.
  • Amestecă cele două ingrediente și apoi aplică masca pe părul uscat, dând mai multă atenție scalpului.
  • Lasă masca să acționeze timp de 15 minute apoi spală-te cu șampon și balsam.
  • Folosește această mască o dată pe săptămână.

Mască de păr cu ulei de cocos, Aloe Vera și ulei de rozmarin

ulei-de-cocos-aloe-vera-si-ulei-de-rozmarin

Această mască de păr cu ulei de cocos este una dintre cele mai bune fiindcă oferă părului un boost de creștere. Țin să menționez că este o mască de noapte.

Aloe Vera din compoziție are potențial antimicrobian, calmând pielea iritată. Rozmarinul are un efect hrănitor asupra foliculelor de păr, ajutând la o circulație mai bună a sângelui de la nivelul scalpului care oferă o creștere mai rapidă a părului.

Ingrediente:

  • O lingură de ulei de cocos
  • O lingură de Aloe Vera
  • 5-7 picături de ulei de rozmarin

Cum se prepară?

  • Amestecă toate ingredientele într-un bol.
  • Aplică masca cu ajutorul unei pensule de vopsit.
  • Aplică compoziția în special la rădăcinile firelor de păr pentru a acționa asupra creșterii acestora.
  • După ce ai aplicat această mască pe tot scalpul, ceea ce a mai rămas aplică pe lungimea firelor de păr.
  • Așteaptă 15 minute apoi spală-te pe păr ca de obicei cu șampon și balsam.
  • Poți folosi masca o dată pe săptămână.

Mască de păr cu ulei de cocos și lavandă

masca-de-par-cu-ulei-de-cocos-si-lavandaAceastă mască de păr cu ulei de cocos este o mască de noapte care calmează scalpul datorită uleiului de lavandă. Este foarte bună și pentru un păr degradat datorită multiplelor vopsiri sau a instrumentelor de aranjat părul pe bază de căldură foarte mare (placă, ondulator).

Ingrediente:

  • O lingură de ulei de cocos
  • 5-7 picături de ulei de lavandă

Cum se prepară?

  • Amestecă cele două ingrediente.
  • Aplică pe păr și pe scalp masând ușor și lasă masca să acționeze întreaga noapte.
  • Acoperă-ți părul cu ceva pentru a nu murdări lenjeria de pat.
  • Dimineața spală-te pe păr cu șampon și balsam.
  • Folosește această mască săptămânal.

 

Cele mai bune măști de păr cu ulei de cocos pe care le găsești în magazine

Chiar dacă mai sănătoase sunt măștile de păr făcute în casă, unde ști tu sigur ce ai pus și ști că ceea ce ai pus este cât se poate de natural, am pentru tine câteva măști cu ulei de cocos foarte bune pe care le vei găsi în comerț.

Ești curioasă care sunt? Citește în continuare!

Mască pentru păr cu ulei de cocos Elseve de la L'Oreal Paris

Elseve-masca-de-par-cu-ulei-de-cocos

Avantaje:

  • Se poate folosi atât pe părul umed cât și pe cel uscat.
  • Este o mască potrivită pentru un păr normal spre uscat.
  • Nu îngreunează firele de păr.
  • Hrănește intens părul și scalpul.
  • După folosire, părul devine mult mai mătăsos strălucitor și fluid.
  • O poți găsi aici la un preț uimitor.

Mască de păr cu proteină din nucă de cocos 7TH HEAVEN

Mască-de-păr-cu-proteină-din-nucă-de-cocos-7TH-HEAVEN

Avantaje:

  • Este o mască specifică unui păr fin și uscat.
  • Conține proteine din nuca de cocos.
  • Oferă volum rădăcinilor.
  • Hrănește intens părul.
  • O poți găsi aici.

Mască de păr L'Oréal Paris Botanicals Fresh Care cu ulei de mușcată 

LOréal-Paris-Botanicals-Fresh-Care-cu-ulei-de-mușcată 

Avantaje:

  • Este o mască perfectă pentru părul vopsit sau tern.
  • Conține atât ulei de cocos cât și ulei de mușcată.
  • Este fără parabeni, silicon sau coloranți.
  • Oferă o strălucire îndelungată.
  • Conținutul de soia, ulei de cocos și cel de mușcate hidratează intens părul.
  • Se aplică pe părul umed și se lasă să acționeze pentru doar 3 minute apoi se clătește cu multă apă.
  • O poți găsi aici.

Mască hidratantă L'Oréal Paris Botanicals Fresh Care cu ulei de lavandă 

LOréal-Paris-Botanicals-Fresh-Care-cu-ulei-de-lavandă

Avantaje:

  • Este o mască perfectă pentru un păr fin și sensibilizat.
  • Lavanda are un efect calmant asupra scalpului iritat.
  • Asocierea uleiului organic esențial de lavandă, soia și ulei de cocos hidratează intens și protejează lungimile.
  • Fără sulfați, surfactanți, silicon, parabeni sau coloranți.
  • Ulei esențial de lavandă este natural, organic și din sursă regenerabilă din Provence.
  • Formula este 94% biodegradabilă și 98% de origine naturală (restul de 2% asigură senzorialitatea și conservarea formulei).
  • Se aplică pe părul umed și se lasă să acționeze timp de 3 minute apoi se clătește din abundență.
  • O poți găsi aici

Un păr strălucitor și sănătos întoarce orice privire, iar eu, Zenobia, sunt mereu în căutare de remedii care mai de care mai spectaculoase. Bineînțeles, acestea sunt doar câteva exemple de măști pentru păr cu ulei de cocos. 

Care te-a impresionat cel mai tare? Ce măști de păr cu ulei de cocos ai mai folosit?

Cu drag de frumusețea ta,

Zenobia

Categorie: ingrijirea parului

Lasă-ne părerea ta într-un comentariu: